Medicii din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății au reușit să salveze o pacientă internată în stare extrem de gravă. Pacienta este o femeie în vârstă de 65 ani.
A fost internată în data de 2 decembrie fiind transportată de ambulanță în stare extrem de gravă. La momentul internării directe în secția Reanimare și Terapie Intensivă Nr.2, starea generală a pacientei critică provocată de Pneumonie bilaterală comunitară interstițială (cu afectarea țesutului pulmonar 75%) formă gravă, evoluție severă, complicată cu insuficiență respiratorie acută și sindromul de disfuncție multiplă de organe. Diabet zaharat, tip I cu complicații evidente.
Sub controlul personal a dnei Ecaterina Maniuc, șef secție ATI-2, împreună cu colegii și sub ghidajul academic acordat de șeful catedrei Anestezie și Terapie Intensivă Nr.1 “V. Ghereg” al USMF Nicolae Testimițeanu, Prof. univ., dr.hab.șt.med Serghei Șandru, Prof. univ., dr.hab.șt.med Adrian Belîi și a colegilor din alte instituții medicale a continuat trei săptămâni de terapie intensivă care a inclus și intubație oro-traheală și cu conectarea la respirație dirijată și aplicarea trahiostomei, tratamentul medicamentos intensiv și aplicarea metodelor de recuperare precoce.
După obținerea rezultatului pozitiv la tratamentul intensiv, fiind deja independentă de oxigen și testată PCR-negativ pacienta a fost transferată în secția reabilitare post-COVID unde a urmat program personalizat de reabilitare în funcție de complicațiile survenite infecției cu Coronavirus tip nou.
Pacienta le este recunoscătoare tuturor medicilor pentru toată grija și îndrijirile medicale primite în această perioadă.
“Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor, eram pe patul de moarte și nu îmi este frică să pronunț aceste cuvinte, acești îngeri m-au salvat, mi-au dăruit o șansă la viață. Plecăciuni șefei de secție dna.Ecaterina, dumneaei m-a vegheat zi și noapte timp de mai bine de o lună. Tuturor asistenților medicali multă sănătate și putere de a mai ajuta și alți pacienți aflați la răscrucea vieții. Aproape 2 luni în care eu am trăit un adevărat chin și doar datorită acestor îngeri în halate albe eu am reuși să mă ridic din nou pe picioare. Mă închin!”
Și fiica pacientei, dna Aliona își amintește și vorbește despre această perioadă a mamei sale cu voce tremurândă.
“A fost o perioadă de calvar. Oamenii trebuie să facă o alegere corectă în aceste vremuri, de a se vaccina. Mulțumesc Domnului că mama mea a ajuns pe mâini bune și i-au fost tratate toate bolile de la A la Z. Nu pot reda acum cât este de greu să lupți în așa perioadă cu factorul psihologic și frica de a pierde unul din cei mai dragi oameni. Mama a avut 42 de zile în terapie intensivă – nu voi uita niciodata fiecare minut, oră pe care le-am trăit în aceste zile. Șefa secției, dna. Ecaterina Maniuc cu toată echipa sa sunt extraordinari, atât de grijulii și atenți. Vreau să mulțumesc la tot personalul medical pentru atitudine și suflet depus zilnic. Mulțumiri și directorului spitalului, domnului Igor Curov, dumnealui cu atâta grijă și implicare tratează fiecare pacient. Atunci când la miez de noapte mama se agravase dumnealui a fost alături de noi. Mama trece cursul de reabilitare post COVID și plecăm acasă, împreună. Oare ce poate fi mai frumos?!”